Bucură-te de prezent
Se spune că trecutul este o lecție, viitorul o enigmă, iar prezentul darul de care trebuie să te bucuri. Ultimii doi ani demonstrează valabilitatea acestei teorii. Neprevăzutul pândește la fiecare pas și nimeni nu poate anticipa ce urmează cu exactitate ce urmează să se întâmple. De aceea, ideal ar fi să trăiești în prezent.
Îți dorești o schimbare de look, dar nu îndrăznești să o faci? Nu mai aștepta un moment specific. Adu-ți aminte că în timpul pandemiei provocate de coronavirus, toate saloanele au fost închise. Pentru mulți, viața a luat atunci o turnură neașteptată, fapt care întărește ideea că acum este momentul să facă ceea ce își doresc. Aplicația Stailer te încurajează să îți faci acum o programare la salon pentru transformarea la care visezi.
Platforma a fost concepută special pentru a simplifica pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a obține un loc la salon. Cu ajutorul aplicației Stailer, te poți programa în doar câteva minute la coafor. Nu va mai fi nevoie să apelezi la mai mulți specialiști, să aștepți în zadar până găsești un loc liber sau să cauți pe internet adresa salonului. Testeaza platforma Stailer pentru a te convinge cât de ușor te poți programa la vopsit, tuns, pensat, manichiură, make-up sau epilat.
Stailer te susține să faci schimbări îndrăznețe
Aplicația Stailer îți permite să alegi data și ora la care îți permite programul să mergi la salon. În funcție de aceste informații, dar și de tipul de serviciu pe care îl selectezi, îți va fi furnizată o listă cu saloanele disponibile. În plus, îți vor fi afișate prețurile, dar și durata de execuție. Prin urmare, poți selecta salonul și în funcție de timpul de care dispui sau de bugetul pe care îl poți aloca.
Din dorința de a evita momentele neplăcute – generate de un rezultat care nu se ridică la nivelul așteptărilor tale și te poate face să regreți schimbarea de look pe care ai făcut-o – platforma Stailer îți permite să vizualizezi recenziile oferite de clienții care au ales serviciile saloanelor disponibile, dar și un catalog cu poze realizate de o parte din specialiștii la care poți apela. Fotografiile reprezintă lucrările experților care lucrează la saloanele pe care le găsești pe aplicație. Așadar, poți alege specialiștii în funcție de rezultatele lor sau de feedback-ul pe care l-au primit.
Pentru că din cauza programului haotic poți uita de programarea pe care ai făcut-o, Stailer îți poate trimite pe telefon un mesaj cu datele de care ai nevoie, pentru a nu rata momentul destinat propriei persoane, pe care îl așteptai. Pe lângă această opțiune, există și posibilitatea de a anula programarea, în cazul în care intervin anumite situații neprevăzute. Vezi aici și alte detalii legate de avantajele pe care ți le aduce instalarea aplicației Stailer.
Nu te mai neglija! Acum este momentul să faci tranformarea la care visai. Programează-te rapid cu ajutorul platformei Stailer la salonul potrivit nevoilor și preferințelor tale!
Contact:
support@stailer.ro